Omul care aduce ploaia

Te-ai intrebat vreodata de ce unii oameni primesc oferte de job fara sa aplice, iar altii trimit zeci sau sute de CV-uri fara nici un rezultat?

Omul care aduce ploaia

Poate vei spune ca, primii sunt foarte norocosi. Sau ca au « pile ». Sau ca stiu sa se promoveze foarte bine. Sau ca sunt foarte buni in ceea ce fac (desi am primit foarte rar acest raspuns).
Acum ceva timp, am fost nevoita sa interactionez cu cei de la Ministerul Sanatatii. Si, pentru ca, programul de


audiente este restrictiv (o zi pe luna), in acea zi ne-am adunat la un loc oameni eminamente diferiti, cu probleme foarte diverse. Printre ei, era si un medic kinetoterapeut de maxim 35-36 de ani. Venise in audienta pentru ca nu i se recunostea un examen si, din acest motiv, nu putea face garzile ce i-ar fi permis o crestere salariala de la 1000 la 1500 RON. Mi-a povestit ca lucrase in mediul privat, de unde a plecat deoarece patronii clinicii ii impuneau sa « menajeze » echipamentele, in detrimentul tratamentului pacientilor si ca, de 3 ani, de cand se angajase la un spital public, se chinuia sa ii fie recunoscut examenul. Crede cineva ca ea poate fi considerata un « om care aduce ploaia »? In opinia mea, un astfel de om si-ar fi impus punctul de vedere, bazandu-se pe argumentul ca, cei mai multi pacienti urmeaza medicul, nu (re)numele unei clinici. Presupunand ca acest lucru nu functiona, unii dintre noi si-ar fi utilizat determinarea sa gaseasca finantare pentru a-si deschide un cabinet particular, pentru ca, « omul care aduce ploaia » este urmat de clienti. Ceva mai multi ar fi plecat din tara. Iar marea majoritate ar fi plecat cu tot cu portofoliul de pacienti la o alta clinica. Poate ca, citind acest articol, vei vorbi despre tratamentul injust la care sunt supusi medicii in Romania. Sunt total de acord cu tine, insa, in acelasi timp, iti pot aduce exemple de medici « care aduc ploaia ». Foarte multi dintre ei sunt tineri care ar avea ce sa faca si daca ziua ar fi de 48 de ore, primind si recompensele financiare meritate.

Cunosc si o fata care lucreaza la un centru xerox. I-am intuit demult potentialul si o bateam la cap sa se inscrie la facultate. Ea imi raspundea ca nu ar avea timp, intrucat lucreaza 12 ore pe zi (pentru un salariu de 1.200 RON), iar situatia familiala nu i-ar permite sa renunte la job. Intr-un final, s-a decis sa devina studenta la psihologie si, dupa 10 zile de cand luase aceasta hotarare, si-a

gasit un alt job, unde, pe acelasi salariu, avea si posibilitatea sa mearga la facultate. Cand i-a spus patronului ca in 15 zile va pleca, acesta i-a facut program de 8 ore si i-a promis ca, in momentul inceperii studiilor, i-l va flexibiliza si mai mult.        

Acesta este, in opinia mea, profilul unui om « care aduce ploaia ». Daca as avea un job care sa i se potriveasca, as angaja-o imediat, iar daca as afla despre o pozitie disponibila potrivita pentru ea, cu siguranta as recomanda-o!

Tu cunosti vreun astfel de om?

Ti-a placut acest articol?     Vrei sa-l trimiti prietenilor tai?

Alti cititori au apreciat si:


In fiecare saptamana postez noi articole si / sau oportunitati care te pot ajuta sa-ti dezvolti ABILitatile. Vrei sa le primesti?