Contabilul cersetor


Ieri, pe o vreme rece si ploioasa, o tanara de 19-20 de ani destul de sumar imbracata cersea vis-a-vis de Hanul lui Manuc.

Contabilul cersetor

Cand am trecut pe langa ea m-a rugat sa-i dau un leu pentru a-si ajuta tatal internat in spital. Instinctiv am analizat-o din cap pana-n picioare. Mi-a creat impresia ca, pentru ea, acesta era un “job” temporar sau, cel putin, ca era incepatoare.

Inevitabil, am intrebat-o de ce


nu este la munca in acel moment. Atunci ea mi-a spus ca, desi are atestat de contabil, nu a reusit sa-si gaseasca un job.

Am privit-o lung, i-am oferit niste bani si am plecat. Pe drum insa m-am gandit la ea si la posibilele cauze care au facut-o sa ajunga in aceasta situatie. Mai ales avand in vedere faptul ca este specializata intr-un domeniu deficitar, in care companiile au mari dificultati sa gaseasca angajatii potriviti si, prin urmare, integrarea sa pe piata muncii ar fi trebuit sa fie destul de facila.

Si eu sunt absolventa unui colegiu economic (Virgil Madgearu) si, prin urmare, stiu ce si, mai ales, cum se invata intr-o astfel de institutie. Am avut colegi care faceau contabilitate primara chiar din clasa a 11-a. Lor chiar le placea acest lucru. Insa am avut si colegi care intrasera la acel liceu « pentru ca asa au vrut parintii ».

Am convingerea ca ea facea parte din a doua categorie. Spun asta pentru ca era un om care statea in ploaie ud pana la piele in momentul in care avea un obiectiv important de indeplinit, desi rezultatele nu pareau sa fie foarte incurajatoare. Asadar, nu se poate spune ca ducea lipsa de vointa.                                                
Insa, din pacate, atunci cand nu reusim sa transmitem o dorinta reala impreuna cu raspunsul la intrebarea « de ce iti doresti acest job? », rezultatele sunt pe masura. Si spun asta din propria experienta, pentru ca si eu am aplicat la oportunitati care erau « la moda », in unele cazuri ajungand pana in etapa finala a selectiei si fiind necesar un test psihologic computerizat pentru a ne da seama, atat eu cat si angajatorul, ca nu ne potriveam.

Da, pasiunea este cel mai important ingredient al performantei! In unele cazuri poate fi pasiunea pentru un scop, job-ul fiind doar modalitatea de indeplinire a acestuia. Ceea ce conteaza este sa existe pasiune. Pentru ca, doar asa pot fi depasite obstacolele inerente, precum neobtinerea unui anumit job, lipsa cunostintelor si / sau a experientei, un esec profesional, etc.

Si, mai ales, pasiunea ne face sa nu muncim nici macar o zi, pentru ca totul pare un hobby. Iar cand spun asta am in minte exemple precum cel al lui Ciprian.


Noi subiecte de discutie despre dezvoltarea ABILitatilor pot ajunge la tine saptamanal. Vrei sa le primesti?