Pelerinajul depresiei


Romania are un nou obiect de pelerinaj, cauzat de asteptarile pesimiste (sau... realiste?!) si, mai ales, de depresia in care se afunda din ce in ce mai multi dintre romani.

targ ANOFM Vaslui

Vineri, toate televiziunile au aratat mii de oameni imbulzindu-se. Se ingramadeau sa intre cat mai repede la un targ de locuri de munca organizat de ANOFM in Vaslui.


Curiosi, reporterii i-au luat la intrebari. Astfel au aflat ca obiectul interesului nu era reprezentat de cele 500 de joburi puse la bataie si nici macar de avantajele oferite de angajatori, precum cursurile de calificare, transportul gratuit sau masa calda. De fapt, 90% dintre oameniI veniti la targ nu stiau nici macar daca isi doresc sa invete o meserie si pretindeau ca, la 40 de ani, sunt prea « batrani » pentru a se angaja. Ceea ce ii interesa era adeverinta necesara pentru a primi ajutorul social.

Din pacate, aceasta apatie se regaseste chiar si in randul tinerilor absolventi de studii superioare. Spre exemplu, targul Angajatori de Top, care a avut loc de curand in Bucuresti, s-a bucurat de 10.000 de vizitatori, in conditiile in care, tinerii dispusi sa se relocheze primesc de la stat avantaje financiare substantiale si, ceea ce este si mai important, somajul in randul acestei categorii este de 21,7%, cu mult peste media UE.

Daca in cazul persoanelor de varsta a doua care nu au nici o calificare, stirea este prezentata in mod peiorativ, asemeni cozilor la tigai, despre situatia tinerilor nu se vorbeste absolut deloc, desi aproape 500.000 dintre ei nu lucreaza si nici nu urmeaza o forma de scolarizare sau training.

Si totusi... care sunt cauzele acestui fenomen?

La nivel colectiv, relevant este studiul « Climatul de consum » realizat de GfK pentru Comisia Europeana, conform caruia, la finalul anului trecut, romanii erau sceptici cu privire la perioada urmatoare si nu excludeau posibilitatea unui declin economic. In aceste conditii, reactia de autoconservare de tipul "sa nu dai vrabia din mana pe cioara de pe gard" este de inteles, mai ales in randul unor oameni care nu se considera tocmai vizionari si care au un nivel ridicat de adversiune fata de risc.

La nivel personal, lucrurile sunt si mai complicate, in conditiile in care, conform unei estimari a Organizatiei Mondiale a Sanatatii, cel putin 2 milioane de romani sufera de depresie. Lucru firesc intr-o anumita masura, dupa 27 de ani de scepticism cu privire la evolutia tarii. Din nou, este de inteles faptul ca un om depresiv nu se poate gandi sa iasa din zona de confort, oricat de... inconfortabila ar fi aceasta.                                                                                                 Din combinarea celor doi factori rezulta un dezastru.                         Din pacate, situatia se acutizeaza de la an la an, in conditiile in care,

rezultatele elevilor la testele PISA sunt in cadere libera. Majoritatea asistatilor social pretind ca nu lucreaza pentru a se putea dedica educatiei copiilor, fapt nu tocmai pozitiv, in conditiile in care, gandirea negativa este contagioasa. Consecinta? Romania este pe podiumul mondial al deficitului de talente.

Oare exista vreo formatiune politica capabila sa gandeasca pe termen lung si care sa vrea si sa poata sa rezolve aceasta criza?


Noi subiecte de discutie despre evenimente care ne sustin sau ne impiedica dezvoltarea ca natiune pot ajunge la tine saptamanal. Vrei sa le primesti?