Mostenirea


Imi amintesc si acum acea zi. Era in prima mea sesiune de student la drept, statut pe care il dorisem extrem de mult.

Invatasem dumnezeieste. Am intrat in curtea facultatii si am scrutat cu privirea intregul spatiu. In cateva secunde m-a cuprins panica. Nu era parcata nici o masina al carei numar sa cuprinda literele « DCO ». Am stat cateva secunde sa ma


gandesc daca mai are rost sa intru. Cu eforturi demne de cauze mai nobile, am urcat treptele si am intrat in cladire. Cu pasi nesiguri m-am indreptat spre sala unde dadusem examenul de admitere cu doar patru luni in urma  (sala 120, pentru cei care cunosc cladirea). Cum mergeam eu cu viteza melcului anesteziat, pe la mijlocul holului aud un urlet din sala. « Domnisoara, asa sa te duci unde-oi vrea, dar sa nu vii la examen! Iesi afara! » Era Jean Andrei. Din motive necunoscute mie, in ziua respectiva il inlocuia pe Dan Oancea, profesorul meu (actualii si fostii studenti de la Universitatea Bucuresti stiu diferenta dintre cei doi). Cand a iesit colega mea din sala, printre lacrimi ne-a spus ca marea problema fusese... o agrafa cu pene. Am iesit din cladire si m-am asezat pe scari. L-am asteptat pe Dan Oancea pana cand a iesit ultimul coleg si mi-a spus ca examenul la drept roman s-a incheiat.

Semestrul urmator am avut ISDR. Atunci Dan Oancea s-a imbolnavit si, timp de 5 saptamani cursurile au fost predate de... Jean Andrei. Dupa primul curs ne-am organizat si, fiind decanul nostru de serie, l-am sunat pe profesorul Oancea sa-l intrebam daca are nevoie de sange sau de orice l-ar face sa se intoarca cat mai repede (ai ghicit, era spre finalul semestrului). In urmatoarea luna eu si colegele mele am fost la biserica cat n-am fost in toata viata la un loc.

Oricine a avut tangente cu facultatea de drept de la Universitatea Bucuresti mai mult ca sigur ca a aflat si legenda studentului din anul II care s-a aruncat de pe camin pentru ca avea restanta la Jean Andrei si era convins ca va fi exmatriculat. Sau a celui care s-a spanzurat de calorifer din motive similare.

Aceasta este mostenirea emotionala a lui Jean Andrei. Poate a facut si multe fapte bune, insa eu nu le stiu. Oamenii tind sa-si aminteasca in primul rand lucrurile negative, este un fapt cunoscut si recunoscut. De aceea, cel mai probabil, este singura mostenire a sa care va dainui. Este si unul dintre principalele subiecte de rememorare la aproape fiecare intalnire cu fostii colegi, mai ales cu cei care au avut restanta la drept roman. Asa s-a intamplat si zilele trecute cand m-am intalnit la Curtea de Apel Bucuresti cu o fosta colega, desi au trecut 14 ani de cand noi am fost studente in anul I.
Aceasta discutie m-a pus pe ganduri cu privire la mostenirea emotionala pe care o lasam. Oare daca ne-am gandi, cel putin la inceputul vietii profesionale ce vrem sa lasam in urma noastra si / sau ce vrem sa spuna lumea despre noi atunci cand nu suntem

prezenti, ne-am mai comporta la fel?

A fost coada mare dupa decizia CJUE privind dreptul de a solicita stergerea informatiilor din Google. Evident ca toata lumea cerea stergerea informatiilor negative. Insa dispar cu adevarat aceste informatii din memoria colectiva? Eu sunt convinsa ca nu. De aceea trebuie sa ne gandim ce mostenire emotionala vrem sa lasam inainte ca aceasta sa fie creata. Pentru ca tine de esenta autorealizarii noastre, acel nivel de evolutie catre care tinde fiecare dintre noi.


Noi subiecte de discutie despre dezvoltarea ABILitatilor pot ajunge la tine saptamanal. Vrei sa le primesti?