School kills


Este vanzatoare la un chiosc din cartierul meu, insa a ajuns la aceeasi concluzie ca Einstein si John Taylor Gatto bazandu-se pe propria experienta de viata.

Noroc cu Radu Buzaianu care i-a facut poze, astfel mostra sa de intelepciune poate sa ajunga la cat mai multa lume. Si, cine stie, poate ajunge si la cine poate schimba ceva pe ici pe colo, prin punctele esentiale.

Vazand aceasta poza mi-a venit in minte o poveste celebra. O poveste despre creativitate si amputarea ei, scrisa de Jack


Canfield (din cartea Supa de pui pentru suflet):

Intr-o zi un baietel s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era mare. Dar cand baietelul a vazut ca intrarea in clasa lui se facea printr-o usa direct din curte a fost foarte fericit… iar scoala nu i s-a mai parut atat de mare ca la inceput.

Intr-o dimineata cand baietelul se afla in clasa, profesoara le-a spus copiilor:

-Astazi o sa facem un desen.

-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea foarte mult sa deseneze. Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare. Si si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a inceput sa deseneze…

Dar profesoara a zis:
-Asteptati! Nu incepeti inca! Si a asteptat pana cand toti copiii au fost pregatiti.
-Acum o sa desenam o floare, a zis profesoara.

“Grozav” s-a gandit baietelul, caci ii placea sa deseneze flori. Si a inceput sa deseneze flori frumoase, si le-a colorat in roz, portocaliu, albastru.

Dar profesoara le-a zis copiilor:
-Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati. Si a desenat o floare rosie cu o tulpina verde.
-Acum puteti incepe, a zis profesoara.

Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasa decat a profesoarei; dar n-a spus nimic. A intors doar pagina si a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era rosie, cu o tulpina verde.

Intr-o alta zi, cand baietelul intrase in clasa prin usa din curte profesoara le-a spus copiilor:
-Astazi o sa facem ceva din argila.

-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea sa lucreze cu argila. Stia sa faca tot felul de lucruri din argila: serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane. Dar a asteptat pana ce toti copiii au fost gata.

-Acum o sa facem o farfurie, a zis profesoara.

„Grozav”, s-a gandit baietelul caci ii placea sa faca farfurii de toate formele si marimile. Si a inceput sa faca farfurii de toate formele si marimile.

Dar profesoara le-a spus copiilor:

-Asteptati, va arat eu cum se face! Si le-a aratat cum sa faca o farfurie adanca.
-Asa! Acum puteti incepe!, a zis profesoara.

Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Ii placeau mai mult farfuriile lui, decat farfuria adanca a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvant. Si-a transformat farfuriile lui intr-o bila mare de argila din care a facut o farfurie adanca si mare ca cea facuta de profesoara.

Si foarte curand baietelul a invatat sa astepte si sa priveasca si sa faca lucruri ca cele facute de profesoara, si foarte curand n-a mai facut nimic de unul singur.

Si s-a intamplat intr-o zi ca baietelul si familia lui s-au mutat intr-o alta casa, intr-un alt oras. Si baietelul a trebuit sa mearga la scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nici o usa prin care sa intre direct din curte in clasa lui. Trebuia sa urce niste trepte inalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung pana ajungea in clasa lui.

In prima zi de scoala profesoara le-a zis copiilor:

-Astazi o sa facem un desen!

-Grozav, a zis baietelul, si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa faca…

Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Cand a ajuns langa baietel i-a spus:

-Tu nu vrei sa desenezi?
-Ba da, a zis baietelul.

-Ce desen facem?
-Nu stiu pana nu-l faci, a zis profesoara.

-Cum sa-l fac? zise baietelul.

-Cum isi place tie! raspunse ea.

-Sa-l colorez cum vreau eu? a mai intrebat baietelul.
-Cum vrei tu!, a fost raspunsul ei. Daca toti ati face acelasi desen , si l-ati colora la fel, cum sa stiu eu cine l-a facut?

-Nu stiu, zise baietelul.

Si a inceput sa deseneze o floare rosie cu o tulpina verde…                 
Morala: Nu intamplator Einstein spunea ca « mintea intuitiva este un dar sacru, iar mintea rationala este servitorul ei de incredere; am creat o societate care onoreaza servitorul si a uitat darul ».     
Din pacate, acum este mai adevarat ca niciodata. Dar oare cum le

putem pretinde elevilor sa-si descopere propria creativitate daca vrem sa astepte sa le spunem noi ce credem ca inseamna aceasta? Cum ne putem astepta sa mai fie creativi daca noi ii indrumam sa caute un singur raspuns corect la o tema ce necesita creativitate? Si, mai ales, cum ne putem astepta ca ei sa-si mai poata folosi creativitatea pentru a rezolva problemele cu care se confrunta in viata daca nu le dam sansa sa faca acest lucru in timpul educatiei formale?


Noi subiecte de discutie despre evenimente care ne sustin sau ne impiedica dezvoltarea personala si / sau profesionala pot ajunge la tine saptamanal. Vrei sa le primesti?