Voluntar pentru viata


Viata l-a supus la incercari greu de imaginat, insa a gasit forta interioara sa se dedice ajutorarii celor mai nevoiasi ca el.

Ionut Ursu

Cea care i-a dat viata (nici macar un om generos cum este Ionut n-o poate numi « mama ») l-a abandonat in maternitatea Bicaz la doar 5 zile dupa nastere. Pana aici nimic « iesit din comun », nu


a fost nici primul, nici ultimul caz. Insa, chiar din primele zile viata ii mai rezervase inca o « surpriza ». In spital s-a captusit cu un stafilococ care i-a subrezit sistemul imunitar, facandu-l foarte bolnavicios.

Din cauza starii sale precare de sanatate, Ionut a fost nevoit sa faca gradinita in incinta centrului de plasament Elena Doamna din Piatra Neamt si, mai mult decat atat, a inceput scoala la varsta de 9 ani si jumatate.

Facea injectii foarte des, iar asta i-a cauzat o fobie fata de oamenii in halat. In plus, deoarece era singurul copil din clasa care nu avea parinti, a avut mari dificultati sa se integreze la scoala. Din aceste motive, la inceputul clasei a V-a a fost transferat la o scoala pentru copiii cu nevoi speciale. In loc sa-l ajute, starea sa psihica s-a alterat si mai mult la noua scoala. Si, ca si cand nu ar fi fost suficient, a fost diagnosticat si cu HIV.

Chiar si asa, Ionut a gasit forta necesara sa le aline suferinta colegilor sai. El isi petrecea timpul ajutand la bucatarie, iar dulciurile pe care le primea le oferea copiilor cu care isi impartea si suferinta. In plus, el


« evada » pentru a ajutat la constructia bisericii din curtea caminului, precum si oamenii din piata care nu-si puteau cara alimentele, iar cu banii obtinuti cumpara fructe pentru colegii sai.

Intr-un final, bunatatea si darnicia sa au fost rasplatite, iar soarele a iesit si pe strada lui. La finalul gimnaziului s-a constatat ca diagnosticul de infectare cu HIV a fost eronat. In plus, in urma evaluarii psihologice, medicii au ajuns la concluzia ca... a fost o eroare si inscrierea lui Ionut la acea scoala speciala. Ulterior a fost inscris la liceul Dimitrie Leonida din Piatra Neamt.

In ultimii doi ani de liceu s-a angajat la o cofetarie si, mai mult decat atat, a obtinut permisul auto fara ca nimeni din centrul de plasament sa stie despre acest lucru. Insa, cand parea ca viata sa incepe sa prinda contur, a mai avut parte de o dezamagire – cea care i-a dat viata a refuzat chiar si sa stea de vorba cu el atunci cand a cautat-o.

Dupa terminarea liceului a urmat cursurile facultatii de Geografie din cadrul Universitatii Bucuresti, precum si un program de master la aceeasi institutie. Insa Ionut nu s-a multumit doar cu atat. Chiar din primele zile de studentie a inceput sa lucreze si ca voluntar la Serviciul de Ambulanta Bucuresti-Ilfov. In scurt timp, ca urmare a pasiunii si daruirii sale, Ionut a ajuns sa fie foarte apreciat pentru activitatea sa.

Ionut Ursu

M-a impresionat foarte mult faptul ca, la implinirea varstei de 26 de ani, cand a parasit sistemul de protectie sociala, le-a multumit intr-un cadrul formal tuturor celor care l-au ajutat in acesti ani. Cu acea


ocazie, Ionut a declarat pentru Adevarul ca « a fost o desprindere din sistemul social in care eu m-am integrat, m-am dezvoltat si am invatat multe lucruri, chiar daca mama nu a fost alaturi de mine; mi-as dori ca si alti copii sa lupte, sa se implice in actiuni de voluntariat care te dezvolta personal si profesional ». Si, ori de cate ori are ocazia, Ionut viziteaza copiii din orfelinatul unde a crescut si le duce dulciuri si jucarii.                                                                 
Marinimia lui Ionut nu s-a oprit aici. In 2015 a plecat ca voluntar in Nepal pentru a ajuta sinistratii, chiar daca a fost nevoit sa-si vanda telefonul, tableta si laptopul pentru a avea bani de drum. Acolo a

ajutat la foarte multe interventii chirurgicale.
Visul lui Ionut este sa devina medic. In prezent el conduce Asociatia Voluntari pentru Viata si chiar in aceste zile este plecat intr-o misiune in Mossoul, Iraq.

Aceasta este impresionanta poveste de viata a lui Ionut Ursu. Cred ca poate concura cu succes cu un scenariu de film.

Afland povestea sa am inteles ca ajutandu-i pe cei din jur ma ajut practic pe mine. Iar faptul ca un om atat de incercat si-a putut pastra nobletea sufleteasca este cel mai bun exemplu.