Rascruce de drumuri


O rascruce de drumuri si un an de-o importanta vitala. Pentru mine personal si, mai ales, pentru noi ca natiune.

“Mai multe firme vor recruta direct in Bucuresti pe data de 21 Septembrie. De asemenea, vor fi sesiuni de informare despre viata in New Brunswick si formalitatile de emigrare care vor fi oferite de ofiteri de


emigrare ai provinciei”. Este unul dintre anunturile “calde” ce vor sa atraga romanii in alte tari. Astfel de anunturi se inmultesc pe zi ce trece, fiind destinate tuturor categoriilor profesionale. Si cum suntem campionii Europei in privinta angajatilor aflati sub pragul saraciei, isi gasesc imediat doritori.

Ii inteleg perfect. Fiecare dintre noi este responsabil in primul rand pentru el si familia sa. Si mi s-ar parea nerealist sa fie acuzati atatia oameni de “lipsa de patriotism”, mai ales ca au stat pana cand le-a ajuns cutitul la os.                                                                                  Si da, cutitul chiar a ajuns la os. Si nu doar din punct de vedere economic. Pentru mine nu este suficient sa am strictul necesar. Am nevoie si de o anumita predictibilitate. De exemplu, sa am certitudinea ca penalii aflati la putere nu vor schimba peste noapte legi esentiale pentru a scapa ei de puscarie. Sau sa am convingerea ca noi ca natiune vom vedea la un moment dat luminita de la capatul tunelului.

Insa toate acestea par din ce in ce mai indepartate. Aseara s-a iesit in strada pentru cea de-a doua incercare de modificare a legislatiei in avantajul penalilor. Astazi se vorbeste despre nationalizarea pilonului II de pensii. Si, in cazul in care mai era nevoie, se vorbeste din ce in ce mai mult despre germenii unei crize economico-financiare foarte apropiate, in conditiile in care deficitul bugetar si datoria publica au crescut alarmant. Toate acestea si multe altele determina tot mai multi romani sa se intrebe daca mai raman sau nu in tara. Spre exemplu, Caudiu Serban.

Sunt convinsa ca 2017 este anul decisiv. Pentru ca protestele pot doar sa rezolve probleme punctuale. Iar daca nu ne vom lua tara si destinul in propriile maini, cei care aleg sa plece vor fi din ce in ce mai multi. Recunosc ca si eu ma gandesc sa ma alatur lor.

Si stii de ce? Pentru ca este acum ori niciodata.                         Apropo de plecarile masive, Romania este deja pe locul III mondial la deficitul de talente si sunt sanse foarte mari ca anul acesta sa mai urcam o treapta a podiumului. Iar cand multinationalele vor pune lacatul si vor pleca in cautarea unor tari mai “talentate”, vaporul numit Romania se va scufunda. Deoarece 40% din PIB va pleca odata cu ele. Dar mai ales pentru ca sunt convinsa ca nu putem avea un viitor daca ne multumim sa ne apere ambasadele “statul de drept” si orice mai trebuie aparat. Din simplul motiv ca nu prea vad de ce si-ar dori ei supravietuirea noastra ca popor, mai ales dupa ce multinationalele din tarile lor isi vor fi mutat jucariile.                      De aceea sunt la rascruce de drumuri in aceste zile. Calea de mijloc nu prea mai exista. Normal ca-mi place in zona mea de confort.

Insa, daca aleg sa raman asa, trebuie sa ma gandesc la emigrare si la tot ce implica ea. Si asta inainte sa fi incercat macar sa fac ceva. Este o alegere dificila, pentru ca situatia este foarte complicata si, la prima vedere, fara prea multe sanse de remediere. Tocmai de aceea mi-am dat si un termen limita. Termen pana la care voi arunca peste bordul vaporului Romania cate galeti de apa voi putea. Si doar dupa aceea, daca va fi nevoie, voi sari in barca de salvare.                  Tu ce vei face?    

Ti-a placut acest articol?

Vrei sa-l trimiti prietenilor tai?

Alti cititori au apreciat si: